Epilepsia: Inflamația

Există molecule inflamatorii și căi de semnalizare, care stau la baza convulsiilor și a epileptogenezei. Epilepsia este a patra cea mai răspândită boală a creierului, manifestată prin convulsii recurente.

Epilepsia: Inflamația

Epileptogeneza

Epileptogeneza este un proces progresiv, prin care un creier normal se transformă în creierul epileptic. Mediatorii inflamatori, odată eliberați, provoacă o serie de evenimente, care măresc excitabilitatea neuronală. Mediatorii inflamatori determină activarea genelor și participă la plasticitatea moleculară implicată în epileptogeneză. Moleculele mici, care vizează inflamația, s-au dovedit eficiente împotriva convulsiilor și a epilepsiei.

Epilepsia este o boală a creierului asociată cu apariția crizelor epileptice, precum și cu rezultatele neurocomportamentale ale acestei afecțiuni. În ultimul secol, inflamația a apărut ca factor crucial în etiologia epilepsiei.

Diverse leziuni ale creierului fac să se activeze celulele cerebrale neuronale și non-neuronale și să inițiază o serie de evenimente inflamatorii.

Printre cauzele secundare ale epilepsiei se numără infecțiile, inflamația, tulburările neurodegenerative, tumorile cerebrale, leziunile traumatice ale creierului, accidentul vascular cerebral și anomaliile congenitale.

În ultimul deceniu, mai multe linii de dovezi au indicat contribuția semnificativă a mecanismelor inflamatorii critice la crizele epileptice.

Pentru a înțelege implicațiile neuroinflamației în epilepsie, trebuie să fim conștienți de proprietățile și consecințele inflamației creierului.

• Epileptogeneza se referă la un proces treptat de dezvoltare a epilepsiei.
• În termeni simpli, este o perioadă, care începe în urma unei vătămări cerebrale sau, uneori, în timpul vătămării și se oprește odată cu apariția primei crize spontane.
• Epileptogeneza modifică progresiv tendința neuronală spre excitare, face interconexiuni cruciale și probabil necesită modificări morfologice complexe premergătoare apariției primei crize spontane.

Aceste modificări sunt împărțite în trei faze:

• numite acute (se inițiază în câteva minute-zile)
• subacute (încep în câteva ore-săptămâni)
•  cronice (durează săptămâni-luni să apară).

Fazele acute și subacute pot duce la convulsii precoce, în timp ce faza cronică se termină prin convulsii spontane târzii.

Faza cronică poate duce, de asemenea, la comorbidități neuropsihiatrice ale epilepsiei. Convulsiile tardive pot duce sau nu la progresia epilepsiei, iar epilepsia cronică de obicei nu răspunde la farmacoterapie.

Dezvoltarea epilepsiei în urma unui accident vascular cerebral sau a unei leziuni cerebrale traumatice este cea mai frecventă reprezentare a epileptogenezei la adulți. Până la 25% dintre persoanele expuse la o leziune cerebrală moderată până la severă pot dezvolta convulsii acute precoce, în timp ce epilepsia cronică apare în 10-25% din cazuri. Apariția epilepsiei poate dura 5 ani sau mai mult după leziuni cerebrale traumatice.

Inflamația:

Epilepsia: Inflamația

Inflamația este cunoscută ca un mecanism homeostatic post-infecție sau post-leziune inițiat în țesut cu scopul de eliminare a patogenului sau pentru regenerarea țesuturilor.

Este un proces defensiv, care produce molecule inflamatorii și anti-inflamatorii pentru a opri evenimentele dăunătoare. Procesul implică inducerea unei cascade de mediatori, care induc inflamația din țesuturi sau celule competente imunologic prezente în fluxul sanguin și cuprinde activarea imună înnăscută și adaptativă – cele două linii de apărare ale sistemului imunitar.

• În unele situații, inflamația poate avea consecințe patologice asupra țesutului. Duce la afectarea sau pierderea celulelor.
• Observațiile clinice și experimentale au indicat o legătură profundă între inflamația creierului și epilepsie.

Procese inflamatorii și imunitare în sistemul nervos central:

Pentru o lungă perioadă de timp, oamenii de știință au considerat creierul o zonă imună privilegiată datorită existenței barierei hemato-encefalice, absenței sistemului limfoid și transferului minim de celule imunitare periferice.

Cu toate acestea, ambele tipuri de răspunsuri imune (înnăscut și adaptiv) sunt induse prompt în sistemul nervos central pentru a face față stimulilor patogeni, auto-antigenilor sau traumatismelor.

• Celulele neuronale și non-neuronale (astrocite și microglia), celulele endoteliale ale creierului precum și celulele imune periferice pot intra în țesutul cerebral.
• Astfel, ele  induc proinflamatorii împreună cu molecule antiinflamatorii.
• Inflamația creierului poate influența permeabilitatea barierei hemato-encefalice. Aceasta este bariera fiziologică, care există între sistemul sanguin și sistemul nervos central (creier). Această barieră servește la menținerea unei homeostaze constante în creier, care este complet separată de circulația sanguină.
• Neuroinflamația poate afecta barierei hemato-encefalice prin migrarea leucocitelor.

Procese inflamatorii implicate în epilepsie

Leziuni ale sistemului nervos central – infecții, boli autoimune – duc la stimularea celulelor parenchimatoase cerebrale (neuroni, astrocite, microglia), leucocitelor și celulelor endoteliale ale barierei hemato-encefalice.

• Aceste celule generează și eliberează mediatori ai inflamației în creier, provocând astfel o serie de evenimente în aval. Semnalele de pericol și citokinele induc mediatori inflamatori, care stimulează direct căile de semnalizare neuronale sau gliale sau perturbă bariera hemato-encefalică.
• Aceste evenimente  generarează convulsii și duc la pierderea celulelor care, la rândul lor, sporesc inflamația. Conduc în cele din urmă la dezvoltarea epilepsiei, precum și la comorbiditățile neuropsihiatrice ale acesteia.
• Inflamația creierului nu depinde întotdeauna de apariția unei infecții. Se poate dezvolta și în urma unor evenimente precum accident vascular cerebral ischemic și în timpul tulburărilor neurodegenerative cronice.

Relația inflamație-epilepsie:

Epilepsia: Inflamația

În ultimii ani, inflamația a apărut ca un vinovat proeminent în patogeneza epilepsiilor simptomatice rezultate din accident vascular cerebral, status epilepticus  și alte leziuni cerebrale.

• Dovezile tot mai mari indică procesele inflamatorii contribuie la epilepsia lobului temporal și epilepsiile asociate cu malformații corticale.
• Perioada acută de neuroinflamație participă și exacerbează starea neuroinflamației cronice. De exemplu, pacienții cu scleroză multiplă prezintă un risc ridicat de a dezvolta epilepsie, atunci când scleroza multiplă este legată de apariția leziunilor intracorticale, care au ca rezultat inflamație corticală imensă.

Inflamația creierului ca indicator al epileptogenezei

Studiile sugerează că neuroinflamația este un semn distinctiv al creierului hiperactiv în epilepsiile de diferite etiologii.

• Inflamația creierului provoacă efecte temporare sau de durată asupra vulnerabilității la convulsii, participând astfel la stimularea convulsiilor și la reapariția lor.
• Inflamația și procesele imunitare sunt factori critici în etiologia epilepsiei.
• Interesant este că nu numai neuroinflamația explică modificările morfologice și fiziologice ale creierului, ci și inflamația, care provine din circulația sistemică poate afecta și creierul prin perturbarea barierei hemato-encefalice.
• Este o realitate că mecanismele inflamatorii și imunitare reprezintă o amenințare pentru creier.
• Dar identificarea lor oferă noi căi pentru proiectarea de noi terapii antiepileptice.
• Efectele terapeutice ale agenților antiinflamatori disponibili împotriva convulsiilor epileptice sugerează că –  împiedicarea procesului de epileptogeneză prin perturbarea mecanismelor inflamatorii (folosind biomarkeri inflamatori) poate servi ca o abordare potențială în controlul nu numai a simptomelor epilepsiei, ci și pentru a trata boala în mod adevărat.

Sursa: sciencedirect.com

Foto: unsplash.com