22 December 2024

Epilepsia: Totul despre relațiile romantice

relații intime-epilepsia-epiexpert-relații romantice-viața intimă
Epilepsia poate afecta relațiile în cazul unor oameni, iar problemele legate de viața intimă sunt comune atât pentru bărbați, cât și pentru femeile cu epilepsie. Există moduri de a gestiona aceste probleme.

Convulsiile sunt un simptom fizic, dar a avea epilepsie însemna mai mult decât impactul fizic al convulsiilor – pentru persoana cu epilepsie și pentru partenerul său.

Mulți oameni gestionează bine crizele, dar convulsiile pot fi imprevizibile, înspăimântătoare sau supărătoare, atât pentru persoana, care are convulsii, cât și pentru cei privesc.

Poate fi greu să faceți față amintirii unei crize, cum arăta persoana cu epilepsie, cum v-ați simțit amândoi. Sau cu teama că s-ar putea întâmpla din nou.

Poate fi greu să înfruntați realitatea sau să vorbiți despre asta, deoarece vă faceți griji de modul în care ar putea fi afectat partenerul.

Dacă vorbiți cu cineva în care aveți încredere, vă poate ajuta.

Sprijin reciproc:

Epilepsia: Totul despre relațiile romantice. Fiecare persoană este diferită și pot exista multe modalități de a rezolva problemele  legate de epilepsie.

Vă sprijiniți partenerul, care are epilepsie, dacă sunteți atenți să ia medicamentele, dacă faceți acțiuni, care țin cont de siguranța acestuia. Sprijinul însă poate afecta independența.

Este important să vă concentrați asupra relației separat de acordarea și primirea de sprijin.

Relații și experiențe noi:

Epilepsia: Totul despre relațiile romantice. O nouă relație poate fi atât captivantă, cât și descurajantă pentru oricine. Dacă aveți epilepsie, vă puteți întreba cum să îi spuneți unui nou partener despre epilepsie și cum ar putea reacționa.

  • Modul în care alți oameni au reacționat în trecut poate afecta, de asemenea, modul în care le spuneți oamenilor noi din viața dvs.
  • Convulsiile pot perturba planurile și activitățile, iar pentru unii, epilepsia afectează încrederea.
  • Cu toate acestea, o nouă relație e interesantă prin schimbările pe care le aduce. În plus, are un rol important în încrederea în propria persoană.

Vorbiți și despre epilepsie:

Așa puteți consolida legătura.

Dar, uneori, un partener vrea să vorbească despre epilepsie, celălalt –  nu. Pentru unii oameni, epilepsia se poate simți ca un intrus nedorit, care a schimbat modul în care lucrurile erau înainte.

  • A vorbi despre epilepsie poate fi supărător. Puteți simți că partenerul a „auzit totul înainte”.
  • E nevoie de mult curaj să vorbiți despre sentimentele dvs., dar partenerul poate fi ușurat să împărtășească, la rândul lui, ce simte.
  • Unii oameni folosesc umorul pentru a-i ajuta să facă față sau să evite sentimentele dificile.
  • Alții ar putea dori să păstreze un echilibru între discuțiile despre epilepsie și discuțiile despre alte aspecte importante ale vieții.

Relațiile intime:

Epilepsia: Totul despre relațiile romantice. Indiferent dacă sunteți sau nu activ sexual, problemele sexuale sunt importante în orice moment al vieții.

  • Cei mai mulți oameni cu epilepsie nu au probleme specifice, cauzate de epilepsie.
  • Cu toate acestea, pentru unii oameni, epilepsia poate avea efecte asupra vieții intime. Cum?

Excitarea sexuală:

Dorința sexuală (sau „apetitul sexual”) este sentimentul că vreți să faceți sex. Excitarea sexuală înseamnă schimbările fizice din organism, care vă ajută să aveți relații intime – cum ar fi lubrifierea vaginală, în cazul femeilor, sau obținerea unei erecții – în cazul bărbaților.

  • Există multe motive posibile pentru care dorința sau excitația sexuală sunt reduse uneori. Stresul, oboseala, boala, alcoolul, depresia, anxietatea afectează viața sexuală.
  • Privind problemele legate de sex drept un eșec sau o slăbiciune personală, puneți mai multă presiune pe dvs.

Cum poate afecta epilepsia viața intimă?

Factori medicali si fizici

Jumătate dintre bărbații cu epilepsie și o treime dintre femeile cu epilepsie spun că au probleme cu viața intimă – spun studiile.

  • Cele mai frecvent raportate probleme pentru bărbați sunt interesul redus pentru sex și obținerea și menținerea erecției.
  • Femeile cu epilepsie raportează un interes scăzut pentru sex, dificultăți în a putea avea orgasm sau sex dureros din cauza uscăciunii vaginale sau a spasmelor vaginale.

Toate aceste probleme pot avea mai multe cauze, dar cauzele fizice pot include următoarele:

1. Zonele creierului, care controlează funcția sexuală, pot fi perturbate de epilepsie.

De exemplu, pentru unii bărbați cu epilepsie a lobului temporal, poate fi mai dificil să obțină și să păstreze o erecție.

2. Anumiți hormoni sunt necesari pentru a crește dorința și excitația sexuală. În unele cazuri, epilepsia poate afecta aceste niveluri hormonale.

3. Unele medicamente anti-epileptice pot reduce nivelurile hormonale sau pot afecta modul în care hormonii sunt descărcați în organism.

  • Efectele secundare ale unor medicamente anti-epileptice includ un interes redus pentru sex sau probleme de excitare.
  • Alte reacții adverse includ oboseală, tulburări de somn sau senzație de tensiune sau depresie, care pot afecta interesul pentru sex.

Dacă observați o problemă cu viața intimă înainte de a începe să luați medicamente anti-epileptice, problema poate fi legată de epilepsie și de modul în care vă simțiți în legătură cu aceasta.

Cum vă simțiți?

Epilepsia: Totul despre relațiile romantice. În general, dorința sexuală apare când ne simțim bine și relaxați.

  • Stima de sine scăzută, încrederea scăzută, senzația de depresie sau anxietatea pot afecta felul în care vă simțiți, când aveți relații intime.
  • Dacă epilepsia vă face să vă simțiți vulnerabil, speriat, furios, neajutorat sau sub presiune, acest lucru vă poate afecta viața sexuală.
  • Impactul fizic și emoțional al convulsiilor vă poate afecta interesul pentru sex, inclusiv nevoia de timp pentru a vă recupera după o convulsie. După o convulsie vă puteți simți obosit, fragil, supărat sau anxios.
  • Unii oameni se pot teme să aibă convulsii în timpul actului sexual, mai ales dacă episoadele convulsive sunt declanșate de activitate fizică, excitare sau respirație rapidă. Cu toate acestea, pentru majoritatea oamenilor, este puțin probabil să apară convulsii în timpul actului sexual.
  • Discutați această temere cu pertenerul dvs. Discuția vă poate ajuta pe amândoi să gestionați frica.

Cu cine pot vorbi?

Neurologul dumneavoastră vă poate sfătui cu privire la problemele sexuale, care pot fi legate de epilepsie.

Poate fi dificil să vorbiți despre relațiile intime sau despre cum vă simți.

Dar problema poate fi tratabilă.

Poate poate fi legată și de alte afecțiuni medicale. E important să le identificați și să le tratați.

Te așteptăm la consultație.

Foto: unsplash.com

0771 323 749 | București 0775 556 655 | Sibiu Ai vreo intrebare? Suna acum!
clinica@epiexpert.ro Scrie-ne un email
Lun-Vin 08-20:00 Clinica e deschisa

Program clinică

Noi te putem ajuta.
Te aşteptăm la noi în clinică

Luni
8.00-20.00
Marți
8.00-20.00
Miercuri
8.00-20.00
Joi
8.00-20.00
Vineri
8.00-20.00
Sâmbătă & Duminică
la cerere
București
Strada Constantin Noica 136, Interfon 1 - București
Sibiu
Str. Gheorghe Soima nr. 8 ap. 2. Sibiu