14 December 2024

Părţile sistemului nervos

părţile sistemului nervos-epiexpert-epilepsia
Părţile sistemului nervos. Centrul sistemului nervos este creierul. Creierul preia ceea ce ochii văd şi urechile aud şi, dacă decideţi că vreţi să vă deplasaţi, creierul spune muşchilor să facă acest lucru.

Părţile sistemului nervos

Creierul determină muşchii să se mişte transmiţându-le mici semnale electrice prin intermediul nervilor.

Neuroni foarte lungi trimit un mic şoc electric muşchilor, care-i face să se mişte, să vă mişte corpul.

Sistemul nervos este cu adevărat complicat, dar se poate diviza în două părţi.

1 Sistemul Nervos Central (SNC):

SNC este format din creier şi măduva spinării. Creierul şi măduva spinării se află în interiorul craniului şi al vertebrelor (vertebrele formează coloana vertebrală). Aceste oase protejează SNC, atunci când aveţi un accident.

2. Sistemul Nervos Periferic (sau SNP):

SNP este format în principal din nervi, care vin şi pornesc de la SNC. Spre deosebire de SNC, totuşi, nu există protecţie osoasă pentru SNP.

V-aţi lovit vreodată în cot? Senzaţia aceea ciudată apare pentru că aţi lovit nervul ulnar. Acel nerv face parte din SNP. Nu are oase pentru a-l proteja, prin urmare este uşor de lovit!

Schimbări automate:

Părţile sistemului nervos

Un al doilea mod de a diviza sistemul nervos se bazează pe ceea ce face. Să presupunem că sunteţi în pădure şi întâlniţi un urs. Veţi vrea să fugiţi repede! O parte din sistemul nervos se asigură că puteţi alerga către un loc sigur. Această parte se numeşte sistemul nervos simpatic.

Atunci când sistemul nervos simpatic se activează, inima vă bate mai repede şi pompează mai mult sânge în muşchi pentru a putea face faţă unei lupte sau pentru a fugi ca din puşcă.

Dar, din fericire, nu întâlniţi urşi de obicei.

Există o altă parte a sistemului nervos, care se asigură că nevoile zilnice sunt acoperite. Aceasta este numită sistemul nervos parasimpatic. Atunci când mâncaţi şi beţi, sistemul nervos parasimpatic se activează pentru a se asigura că este digerați cum trebuie. Nu este aşa de interesant ca atunci când trebuie să fugiţi de urs, dar este la fel de important, dacă nu şi mai important.

Sistemul simpatic şi parasimpatic au de obicei efecte opuse asupra aceloraşi organe.

Respiraţia, bătăile inimii, mişcările intestinelor: nu este nevoie să vă gândiţi la aceste lucruri. Sistemul nervos are grijă de acestea automat. Dar chiar dacă nu vă gândiţi la ele, acestea pot fi schimbate. Şi partea simpatică şi parasimpatică a sistemului  nervos face multe dintre aceste schimbări.

Undele cerebrale:

Cum ştim că funcţionează creierul? Undele electrice se numesc unde cerebrale.

  • Atunci când neuronii transmit un semnal, utilizează curenţii electrici pentru a transmite mesaje altor neuroni din apropiere.
  • Atunci când un grup foarte mare de neuroni semnalează în acelaşi timp, aceste semnale pot fi înregistrate şi măsurate cu ajutorul unor instrumente speciale.
  • Măsurarea activităţii electrice din creier este efectuată, de obicei, cu ajutorul electrozilor. Electrozii sunt dispozitive, care pot înregistra modificările electrice în timp. Aceştia sunt prinşi la suprafaţa pielii în anumite locuri în jurul capului.
  • Înregistrările activităţii undelor cerebrale arată ca nişte valuri. Acestea sunt denumite electroencefalograme sau, prescurtat, EEG.
  • Măsurarea activităţii creierului este esenâială în diagnsoticul epilepsiei.

Activitatea cerebrală:

Părţile sistemului nervos

Creierul este un organ foarte activ. Este centrul de control al corpului. Acesta face să vă funcţioneze organe ca inima şi plămânii. Lucrează şi împreună cu alte părţi ale corpului.

Toate simţurile, văzul, mirosul, auzul, pipăitul şi gustul depind de creier. Este posibil să gustaţi mâncarea cu senzorii de pe limbă doar dacă semnalele de pe papilele voastre gustative sunt transmise la creier. Odată ajunse la creier, semnalele sunt decodate. Gustul dulce al unei portocale este dulce doar dacă vă spune creierul acest lucru.

Lobul frontal:

  • Mişcarea corpului
  • Personalitatea
  • Concentrarea, planificarea, soluţionarea problemelor
  • Sensul cuvintelor
  • Reacţiile emoţionale
  • Vorbire
  • Mirosul

Lobul parietal:

  • Pipăitul şi presiunea
  • Gustul
  • Starea de conştienţă a corpului

Lobul temporal:

  • Auzul
  • Recunoaşterea facială
  • Emoţiile
  • Memoria pe termen lung

Lobul occipital:

  • Văzul

Cerebelul:

  • Controlează motricitatea fină (muşchii)
  • Echilibru şi coordonare (evitarea obiectelor şi împiedicarea căderii)Lobul limbic:
  • Controlează emoţiile ca fericirea, tristeţea şi dragostea

 

Foto: unsplash.com

0771 323 749 | București 0775 556 655 | Sibiu Ai vreo intrebare? Suna acum!
clinica@epiexpert.ro Scrie-ne un email
Lun-Vin 08-20:00 Clinica e deschisa

Program clinică

Noi te putem ajuta.
Te aşteptăm la noi în clinică

Luni
8.00-20.00
Marți
8.00-20.00
Miercuri
8.00-20.00
Joi
8.00-20.00
Vineri
8.00-20.00
Sâmbătă & Duminică
la cerere
București
Strada Constantin Noica 136, Interfon 1 - București
Sibiu
Str. Gheorghe Soima nr. 8 ap. 2. Sibiu