Legăturile strânse dintre epilepsie și aritmii: Cartografierea electrofiziologiei neuro-cardiace înseamnă evaluarea activității electrice atât a neuronilor, cât și a inimii.
Creierul funcționează prin impulsuri electrice. Anomalii în impulsurile electrice – aceasta este epilepsia. Inima funcționează prin impulsuri electrice. Anomalii în impulsurile electrice înseamnă aritmii (sau palpitații).
Conexiunile complicate dintre creier și inimă au devenit clare cu ajutorul inteligenței artificiale (AI). Algoritmii de inteligență artificială au fost aplicați pe imaginile creierului (obținute prin RMN), electroencefalografie (EEG), electrocardiografie (ECG). Progresele recente în electrofiziologia neuro-cardiacă au adus lumină asupra legăturilor strânse între epilepsie și aritmii (bătăi neregulete ale inimii), două tulburări complexe, care afectează creierul și, respectiv, inima.
- Epilepsia înseamnă crize recurente, care provin din activitatea electrică anormală a creierului.
- Aritmiile cuprind un spectru de ritmuri neregulate ale inimii, variind de la palpitații benigne până la afecțiuni, care pun viața în pericol, cum ar fi fibrilația ventriculară (FV).
- Epilepsia și aritmiile au fost studiate și gestionate ca două boli distincte, dar dovezile sugerează o relație în ambele direcții. Aceste boli au căi comune și factori de risc suprapusi.
Epilepsia determină aritmii:
Epilepsia înseamnă descărcări electrică anormale, excesive, în neuronii corticali. Criza determină creșterea catecolaminelor (hormonii de stres). Se declanșează astfel o activitate electrică cardiacă anormală, cunoscută sub numele de aritmie.
Așadar, convulsiile pot duce la aritmii cardiace. Mecanismele specifice sunt complexe și pot implica diferite regiuni ale creierului.
Aritmiile (palpitațiile):
Aritmiile sunt împărțite în două categorii:
- bradiaritmii (ritmuri cardiace lente) și
- tahiaritmii (ritmuri cardiace rapide)fibrilație atrială (FA).
Conform unei analize, cea mai frecventă aritmie la pacienții cu epilepsie a fost fibrilația atrială. Aritmiile se pot manifesta în faza ictală (în criză), fară postictală (după criză) și în faza interictală.
Interacțiunea creier-inimă:
- Sistemul nervos autonom (SNA) joacă un rol vital în reglarea funcțiilor electrofiziologice cardiace și în declanșarea stărilor, care cauzează dereglarea cardiacă.
- Sistemul nervos autonom cuprinde sistemul nervos simpatic (SNS) și sistemul nervos parasimpatic (PNS), care interacționează. Folosesc o rețea complexă de nervi și ganglioni cardiaci intrinseci, ganglioni stelati, măduva spinării, trunchiul cerebral și centrii superiori ai creierului. Ordinea interconexiunilor neuro-cardiace a fost descrisă ca o ierarhie pe trei niveluri.
- Alterările frecvenței cardiace (HR) au loc în regiuni distincte ale creierului, cum ar fi cortexul prefrontal, cortexul insular, trunchiul cerebral, talamusul, hipotalamusul și sistemul limbic (care include girusul cingulat și amigdala).
- Dacă există un focar epileptic în oricare dintre aceste structuri, ar putea duce la o aritmie.
Aritmia postictală (după criză):
Aritmiile postictale sunt ritmuri cardiace anormale, care apar după o criză din cauza dereglării autonome. Înregistrarea concomitentă a unei electrocardiograme (ECG) și a unei electroencefalograme (EEG) este o cerință clinică crucială pentru a identifica și înțelege anomaliile coexistente atât în funcțiile inimii, cât și ale creierului.
Foto: unsplash.com