Se numește valproat de sodiu și este o substanță activă eficientă în controlul crizelor epileptice. Pentru că această substanță poate determina defecte ale fătului, când intenționați să aveți un copil, vorbiți initial cu medicul neurolog.
Epilepsia: Valproatul de sodiu vs. sarcina. Dacă fătul este expus la acest medicament în timpul celor 9 luni, există riscul să se nască cu dizabilități fizice. Dar și să aibă probleme de dezvoltare.
Aceste fenomene nedorite se întâmplă indiferent dacă valproatul este luat singur sau în asociere cu alte medicamente.
Care sunt riscurile?
Spina bifida
Riscul de spina bifida este de aproximativ 10%. Spina bifida este un defect de închidere osos, la nivelul coloanei vertebrale. Este cauzat de închiderea incompletă în zilele 26-30 de sarcina a tubului neural embrionar. Apare în special în zona lombar[, unde arcurile vertebrale ale uneia sau mai multor vertebre nu se sudează. Prin aceasta deschidere, proemina rădăcinile nervilor spinali și meningele, care nu sunt acoperite de piele.
Probleme de dezvoltare
În plus, până la 30-40% dintre bebelușii, expuși în uter la substanța activă valproat de sodiu, experimentează întârzieri în dezvoltarea timpurie – cum ar fi vorbirea și/sau mersul. Ori au abilități intelectuale scăzute și probleme de memorie.
Nu mai iau valproat de sodiu în sarcină?
Epilepsia: Valproatul de sodiu vs. sarcina. Nu încetați să luați medicamentele anti-epileptice fără a consulta mai întâi medicul neurolog. Acestea nu se întrerup pur și simplu. Recomandarea este valabilă și dacă sunteți însărcinată.
Dacă aveți epilepsie și sunteți la vârstă fertilă, vorbiți cu medicul neurolog despre intenția de a avea o sarcină. Și faceți planul de tratament.
În felul acesta, veți avea o sarcină normală.
Ce fac în perioada fertilă?
În perioada fertilă, dacă medicul neurolog decide că valproatul de sodiu este singurul medicament, care vă controlează eficient convulsiile, trebuie să discute și despre utilizarea unor contraceptive eficiente.
- Înainte de a începe să luați valproat de sodiu, faceți un test de sarcină.
- Specialistul în epilepsie vă invită la controale cel puțin o dată pe an. Veți vorbi și despre eventuala intenție de a avea o sarcină.
Vreau un copil! Cum pregătesc sarcina?
În primul rând, faceți o programare la medicul neurolog pentru a discuta despre opțiunile de tratament.
Nu încetați să luați valproat de sodiu sau medicamente contraceptive, înainte de consultația la neurolog.
Cu medicul neurolog veți putea discuta cea mai bună formă de tratament pentru a proteja bunăstarea dumneavoastră, cât și a viitorului copil.
Te ascultăm. La consultație.