Excesul de greutate și obezitatea sunt definite drept acumulare anormală sau excesivă de grăsime, care prezintă risc pentru sănătate. Un indice de masă corporală (IMC) peste 25 înseamnă supraponderal, iar peste 30 – obez.
Epilepsia: Obezitatea
Comparativ cu populația generală, persoanele cu epilepsie au rate crescute de modificări metabolice. Studiile au descoperit că acest grup de pacienți prezintă, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta sindrom metabolic și obezitate. Ambele situații s-au dovedit a fi factori de risc pentru tulburările vasculare.
Componentele individuale ale sindromului metabolic – diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială, dislipidemie (colesterol crecut în sânge) și circumferință abdominală mare – pot afecta prin ele însele calitatea vieții pacienților și, împreună, pot crește semnificativ riscul de atac de cord, accident vascular cerebral și alte evenimente cardiovasculare.
Principalele două cauze potențiale ale creșterii în greutate și ale sindromului metabolic la pacienții cu epilepsie sunt:
- medicamentele anticonvulsivante
- stilul de viață sedentar, legat de boală
Carbamazepina, fenitoina și acidul valproic pot provoca, în mod direct, modificări considerabile ale lipidelor plasmatice (grăsimile din sânge). Un factor de risc pentru sindromul metabolic.
- Ar fi ideal ca IMC al unui pacient să fie controlat.
- Glicemia si profilul lipidic (colesterol LDL, colesterol HDL și trigliceride) să fie verificate, înainte de începerea tratamentului cu anticonvulsivante, spun medicii neurologi.
De ce obezitatea este o boală cronică?
Epilepsia: Obezitatea
Obezitatea esteo boală cronică netransmisibilă – vorbim despre noua definiție a Organizației Mondiale a Sănătății.
De ce e o boală? Pentru că sistemul imunitar luptă împotriva grăsimii, dacă aceasta e în cantitate mare. Așa cum luptă împotriva virusurilor ori a bacteriilor.
Cum luptă?
Celulele imune, numite macrofage, se infiltrează masiv în țesutul gras, situat între organele interne. Aici, generează inflamație cronică, care contribuie la rezistența la insulină și diabet.
Și, ca să se complice și mai mult această boală, celulele imune, macrofagele, au receptori pentru hormonul insulină, cel care scade zahărul din sânge.
- Odată ce mâncăm, pancreasul eliberează hormonul insulină. Acesta va lua glucoza, zahărul din sânge. Duce acest zahăr în celule, unde e folosit drept energie. Odată ce ia zahărul din sânge, glicemia (zahărul din sânge) se normalizează.
- În țesutul adipos, există macrofage care, prin acești receptori, consumă insulina. Apare rezistența periferică la insulină. Și glucoza (zahărul din sânge) rămâne la un nivel ridicat, chiar dacă pancreasul produce insulină. E consumată de receptorii din macrofage.
- Țesutul gras este extrem de bine vascularizat. E plin de aceste celule de apărare. Sunt o sabie cu două tăișuri. Vin să apere. Dacă mărim țesutul gras mai mult și mai mult, macrofagele devin parte din boală. De aceea, grăsimea în cantitate mare înseamnă boală.
Obezitatea determină, în lanț, alte boli
Obezitatea este o boală, dar determină și alte boli. Care sunt acestea?
- diabet de tip 2
- steatoză hepatică (ficat gras) – ultima etapă este ciroza hepatică, adică ficat nefuncțional
- ateroscleroza (determină infarct de miocard și accident vascular cerebral)
- tromboză venoasă profundă (cheaguri de sânge în vene, care pot migra spre plămân).
Foto: unsplash.com