Hemoleucograma completă este cel mai cerut test de sânge. Oferă informații despre modul în care medicamentele sau bolile vă afectează organismul și date despre sănătatea sistemului imunitar. Poate detecta cancere de sânge, anemie, infecții și alte boli.
Epilepsia: Hemoleucograma
- Laboratorul măsoară cantitatea de globule roșii din sânge, hemoglobina (proteina din celulele roșii, care transportă oxigenul), globule albe și trombocitele (celulele care fac coagularea).
- De asemenea, măsoară dimensiunea celulelor din sânge.
- Împreună cu un hemoleucograma, medicul poate cere un frotiu de sânge periferic, care le oferă mai multe informații despre cum arată celulele dvs. sanguine la microscop.
- Măduva hematopoietică, din oasele late, este țesutul unde se formează sângele. Procesul în sine se numește hematopoieză și înglobează producerea de celule roșii (eritrocite), care au rol de a transporta oxigenul și CO2 din sânge, celulele albe (leucocitele), cu rol în imunitate, și trombocitele, cu rol în coagularea sângelui.
Când aveți nevoie de o hemoleucogramă?
- Ca parte a unui examen de sănătate de rutină.
- Pentru a investiga simptomele inexplicabile, cum ar fi febră, pierderea neintenționată în greutate, transpirații nocturne, vânătăi, sângerări sau oboseală.
- Pentru a monitoriza o boală în curs.
- Pentru a monitoriza cât de bine funcționează tratamentul sau modul în care un medicament vă afectează corpul.
- De exemplu, anumite tratamente vă pot reduce numărul de celule albe din sânge și vă pot slăbi sistemul imunitar.
- Pentru a-ți monitoriza starea de sănătate în timp ce sunteți însărcinată.
Ce verifică hemoleucograma?
Epilepsia: Hemoleucograma
Hemoleucograma arată medicului dacă aveți:
- Anemie (nivel scăzut de globule roșii sau hemoglobină).
- Eritrocitoză (concentrații mari de globule roșii).
- Leucocitoză (numă mare de celule albe).
- Leucopenie (număr scăzut de celule albe).
- Trombocitoză (număr mare de trombocite).
- Trombocitopenie (număr scăzut de trombocite).
Acestea pot fi semne ale multor afecțiuni de sănătate – infecții, cancer, afecțiuni ale sângelui și efecte secundare ale medicamentelor.
Ce citește, detaliat, hemoleucograma?
Celulele roșii:
Hemograma (RBC). Acesta este numărul de globule roșii dintr-o anumită cantitate de sânge, de obicei un microlitru (mcL). Pentru referință, o picătură de sânge este de aproximativ 40 mcL până la 50 mcL.
Hemoglobina (Hb). Aceasta este cantitatea de hemoglobină din sângele dumneavoastră. Hemoglobina se leagă de oxigen și de dioxid de carbon. Cu ajutorul acesteia, respirăm.
Hematocrit (Hct). Acesta este procentul din sânge format din globule roșii.
Este posibil să vedeți, de asemenea, indici, care descriu dimensiunea celulelor roșii din sânge și concentrațiile de hemoglobină. Acestea includ:
Volumul corpuscular mediu (MCV). Aceasta este dimensiunea medie a celulelor roșii din sânge.
Hemoglobina corpusculară medie (MCH). Aceasta este concentrația (greutatea) medie a hemoglobinei din fiecare globulă roșie.
Concentrația medie a hemoglobinei corpusculare (MCHC). Aceasta este concentrația (greutatea) medie a hemoglobinei într-o anumită cantitate de sânge.
Lățimea distribuției celulelor roșii (RDW). Acesta este gradul de diferență în dimensiunea globulelor roșii. Cu alte cuvinte, dacă numărul este scăzut, toate celulele din sânge sunt aproape de aceeași dimensiune. Dacă este mare, există o mare diferență între celulele roșii din sânge cele mai mari și cele mai mici.
Trombocitele (celule, care fac coagularea):
Numărul de trombocite. Rezultatele numărului de trombocite includ:
Numărul de trombocite. Numărul total de trombocite din proba de sânge.
Volumul mediu al trombocitelor (MPV). MPV este dimensiunea medie a trombocitelor.
Celulele albe:
Epilepsia: Hemoleucograma
Numărul de globule albe (WBC). Acesta este un număr total de globule albe din sânge (de toate tipurile).
Neutrofile. Aceștia sunt primele celule, care au răspuns la apariția globulelor albe. Luptă împotriva infecțiilor bacteriene și fungice.
Monocite. Monocitele sunt celule albe din sânge, care curăță resturile de celule în timpul unei infecții. Ajută, de asemenea, să alerteze alte celule albe din sânge ăn privința intrușilor din organism, cum ar fi bacteriile și virușii.
Limfocite. Limfocitele sunt un tip de globule albe, care luptă împotriva infecțiilor virale și vă ajută sistemul imunitar să-și amintească infecțiile anterioare. Acest lucru vă pregătește organismul astfel încât să poată lupta mai bine împotriva aceluiași tip de infecție în viitor.
Eozinofile. Aceste globule albe luptă împotriva infecțiilor parazitare și provoacă reacții alergice.
Bazofile. Bazofilele sunt un tip de globule albe, care eliberează histamina în timpul reacțiilor alergice și heparină, care împiedică coagularea sângelui.
Granulocite imature. Granulocitele imature sunt neutrofile, eozinofile sau bazofile, care încă nu s-au dezvoltat complet.
Cum mă pregătesc pentru hemoleucogramă?
Nu trebuie să vă pregătiți. Puteîi să măncați, să beți, să vă luați medicamentele.
Ce înseamnă rezultatele anormale ale hemoleucogramei:
Epilepsia: Hemoleucograma
Multe afecțiuni de sănătate pot cauza un număr mare sau scăzut de celule din sânge. Unele dintre acestea sunt grave, altele sunt comune și ușor de tratat.
Număr mare de celule roșii din sânge: cauzele includ afecțiuni cardiace și pulmonare, policitemia vera și apneea în somn.
Număr scăzut de globule roșii (anemie): cauzele includ deficiențe nutriționale (cum ar fi deficiența de B12 sau deficiența de fier), pierderea de sânge/sângerare, funcție renală scăzută, tulburări ale sângelui sau ale măduvei hematopoietice.
Număr mare de trombocite: cauzele includ infecții și probleme ale sistemului imunitar.
Număr scăzut de trombocite: cauzele includ trombocitopenia imună, anumite tipuri de cancer și sindromul hemolitic-uremic.
Număr mare de celule albe: cauzele includ infecții, afecțiuni alergice, afecțiuni autoimune, limfom și leucemie.
Număr scăzut de celule albe: cauzele includ boli autoimune, medicamente, tulburări ale măduvei osoase și infecții.
Foto: unsplash.com