14 November 2024

Epilepsia: Dieta ketogenă

dieta ketogenă-epielepsia-epiexpert
Dieta ketogenă este o opțiune de tratament pentru copiii sau adulții cu epilepsie ale căror convulsii nu sunt controlate cu medicamente anti-convulsii. Dieta poate ajuta la reducerea numărului sau a severității convulsiilor și poate avea alte efecte pozitive.

Până la 70% dintre persoanele cu epilepsie pot avea convulsii controlate cu medicamente anti-convulsii. Pentru unele persoane, care continuă să aibă convulsii, dieta ketogenă este un ajutor.

Ce este dieta ketogenă?

Epilepsia: Dieta ketogenă

Dieta ketogenă este bogată în grăsimi, săracă în carbohidrați și controlată cu proteine. A fost folosită încă din anii 1920 pentru tratamentul epilepsiei. Dieta este un tratament medical și, de obicei, este luată în considerare când cel puțin două medicamente adecvate au fost încercate și nu au funcționat.

Dieta ketogenă este o opțiune de tratament consacrată pentru copiii cu epilepsie greu de controlat. Și adulții pot beneficia și de tratamente dietetice.

Tratamentele dietetice pentru epilepsie trebuie urmate doar cu sprijinul unui specialist în epilepsie și al unui dietetician.

Cum funcționează dieta?

Organismul folosește glucoza (o formă de zahăr) din carbohidrați (care se găsesc în alimente precum zahăr, pâine, paste) ca sursă de energie.

Substanțele chimice, numite cetone, sunt produse când organismul folosește grăsimea drept sursă energie (fenomenul se numește „cetoză”). Cu dieta ketogenă, organismul folosește în mare parte cetone în loc de glucoză drept sursă de energie. Cercetările au arătat că un anumit acid gras, acidul decanoic, poate fi implicat în modul în care funcționează dieta.

Pentru cine este potrivită dieta?

Este posibil ca dieta să nu funcționeze pentru toată lumea, dar este potrivită pentru  tipuri diferite de convulsii și sindroame de epilepsie. Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveți probleme severe de hrănire sau aveți o afecțiune în care o dietă bogată în grăsimi ar cauza probleme, este posibil ca dieta să nu fie potrivită.

  • Dieta ketogenă poate fi adaptată tuturor persoanelor, care sunt alergice la produsele lactate.
  • Dieteticianul va calcula dieta și va încerca să includă alimentele, care vă plac.

Pentru ce interval de vârstă este potrivită dieta?

Dieta poate fi folosită la copii și adulți de orice vârstă. Este necesară o monitorizare detaliată la sugari.

Ce fel de alimente se consumă în dietă?

Există diferite forme de dietă ketogenă. Tipurile de alimente consumate și modul în care este calculată fiecare dietă sunt ușor diferite, dar fiecare dietă și-a demonstrat eficacitatea, în studii randomizate controlate, în reducerea convulsiilor.

Dieta clasică:

În această dietă, cea mai mare parte a grăsimilor provine din smântână, unt, ulei și alte alimente grase, naturale. Dieta clasică include foarte puțini carbohidrați și proteine. Fiecare masă include un raport strict măsurat între grăsimi, carbohidrați și proteine.

Dieta cu trigliceride cu lanț mediu:

Trigliceride cu lanț mediu sunt anumite tipuri de grăsime. Această dietă permite mai mulți carbohidrați, deci poate oferi mai multă varietate. Include unele grăsimi din alimente grase naturale, precum și unele grăsimi dintr-un supliment de ulei. Acesta poate fi amestecat în alimente sau în lapte și este disponibil doar pe bază de rețetă.

Spre deosebire de raportul strict (al dietei clasice) dintre grăsimi, carbohidrați și proteine, dieta cu trigliceride cu lanț mediu este calculată prin procentul de energie (calorii) furnizat de aceste tipuri particulare de grăsimi.

Tratamente dietetice similare pentru epilepsie:

Următoarele diete au abordări mai flexibile, care se potrivesc copiilor mai mari sau adulților. Sunt încă tratamente medicale, cu potențiale efecte secundare și trebuie aprobate de neurolog. Un dietetician trebuie să stabilească individual dieta pentru fiecare persoană, astfel încât să fie sigură și hrănitoare.

Dieta Atkins modificată și dieta ketogenă modificată

Dieta Atkins modificată și dieta ketogenă modificată (uneori numită „terapie ketogenă modificată”) utilizează o proporție mare de grăsimi și un control strict al carbohidraților. Acestea sunt considerate mai flexibile decât dietele clasice, deoarece pot fi consumate mai multe proteine, iar dimensiunile aproximative ale porțiilor pot fi folosite în locul rețetelor cântărite.

Tratament cu indice glicemic scăzut 

Această dietă se concentrează asupra modului în care carbohidrații afectează nivelul de glucoză din sânge (indicele glicemic), precum și cantitatea de carbohidrați consumată. Sunt utilizate mai degrabă dimensiunile aproximative ale porțiilor decât alimentele cântărite sau măsurate.

Dieta este un mod sănătos de a mânca?

Epilepsia: Dieta ketogenă

Pentru a se asigura că dieta este echilibrată din punct de vedere nutrițional, un dietetician cu experiență stabilește exact câte alimente puteți consuma în fiecare zi. Deoarece dieta poate fi destul de restrictivă, dieteticianul vă recomandă suplimente de vitamine și minerale.

Cum este monitorizată sănătatea persoanei cu epilepsie?

Acestă dietă presupune controale regulate.

  • Dacă dieta este urmată cu atenție, nu duce la îngrășare ori la pierderea în greutate.
  • Vi se poate da un jurnal pentru a înregistra numărul și tipul de convulsii, pe care dumneavoastră sau copilul dumneavoastră le aveți în timpul dietei.
  • Deoarece mâncarea poate afecta modul în care ne simțim sau acționăm, vi se poate cere să notați orice modificări ale dispoziției, vigilenței și comportamentului general.
  • De obicei, durează cel puțin trei luni pentru a vedea dacă dieta este eficientă.
  • Perioada de timp, în care este urmată dieta, poate varia, dar dacă o persoană rămâne fără convulsii, are mai puține convulsii sau își îmbunătățește calității vieții, poate lua în considerare (împreună cu echipa sa medicală) să renunțe, treptat, la dieta după doi ani.

Cum este monitorizată dieta?

Pentru a verifica dacă dieta produce cetone, nivelul cetonelor e verificat constant.

  • Testul de sânge implică o înțepătură mică pe deget (similar cu monitorizarea diabetului).
  • De asemenea, există teste de urină, care verifică cetonele.

Există efecte secundare ale dietei?

Constipația este frecventă, parțial din cauza lipsei de fibre. Acest lucru poate fi tratat cu ușurință.

  • Foamea, vărsăturile și lipsa de energie sunt, de asemenea, frecvente la începutul tratamentului, dar acestea pot scădea, cu timpul, și pot fi evitate printr-o monitorizare atentă.
  • Mulți oameni raportează o creștere a energiei și se simt mai alerți odată ce sunt obișnuiți cu dieta.

Funcționează?

Epilepsia: Dieta ketogenă

Studiul clinic de la Spitalul Great Ormond Street din 2008 și alte studii de atunci au arătat că dieta a redus semnificativ numărul de convulsii la o proporție de copii ale căror convulsii nu au răspuns bine la medicamente anti-convulsii.

  • După trei luni, aproximativ 4 din 10 (38%) copii, care au început dieta, a avut numărul de convulsii redus la peste jumătate și au putut să-și reducă medicația.
  • Deși nu toți copiii au avut un control mai bun al convulsiilor, unii au avut alte beneficii – cum ar fi vigilență, conștientizare și receptivitate crescute.
  • De atunci, alte studii au arătat rezultate similare la copii.
  • Dovezile de înaltă calitate privind eficacitatea tratamentului alimentar pentru adulți sunt în creștere.

 

Vorbește cu noi. 

 

 

0771 323 749 | București 0775 556 655 | Sibiu Ai vreo intrebare? Suna acum!
clinica@epiexpert.ro Scrie-ne un email
Lun-Vin 08-20:00 Clinica e deschisa

Program clinică

Noi te putem ajuta.
Te aşteptăm la noi în clinică

Luni
8.00-20.00
Marți
8.00-20.00
Miercuri
8.00-20.00
Joi
8.00-20.00
Vineri
8.00-20.00
Sâmbătă & Duminică
la cerere
București
Strada Constantin Noica 136, Interfon 1 - București
Sibiu
Str. Gheorghe Soima nr. 8 ap. 2. Sibiu