Epilepsia: Diazepam. Diazepamul este prescris ocazional ca medicament zilnic pentru convulsii. Este însă cel mai des utilizat pentru tratamentul acut al convulsiilor în spital sau ca medicament de salvare administrat pentru a opri grupurile de convulsii și pentru a preveni urgențele convulsive.
Acest medicament poate fi folosit pentru:
- Tratamentul pe termen scurt al grupurilor de convulsii (cunoscut și sub denumirea de „crize acute repetitive”)
- Medicație de urgență
- Forma orală poate fi utilizată împreună cu alte medicamente în tulburările convulsive.
Diazepamul aparține clasei de medicamente benzodiazepine.
- Benzodiazepinele sunt utilizate, în mod obișnuit, în epilepsie ca medicamente de salvare, „la nevoie”.
- Aceste tratamente sunt menite să oprească rapid convulsiile, fie pentru a preveni o urgență.
- Aceste medicamente nu înlocuiesc medicamentele zilnice pentru convulsii și nu trebuie luate zilnic.
- Discutați cu medicul dvs. neurolog despre medicamentele de urgență sau de salvare.
Efecte secundare ale diazepamului:
Reacții adverse frecvente
Cele mai frecvente efecte secundare, care au fost raportate în studiile cu diazepam, sunt somnolență, oboseală, slăbiciune musculară și probleme cu mișcarea și echilibrul (ataxie).
Reacții adverse rare, dar grave
- Efect depresiv al sistemului nervos. Deoarece diazepamul are efect deprimant al sistemului nervos central, pacienții trebuie sfătuiți împotriva ingerării simultane de alcool și alte medicamente deprimante ale SNC.
Status epileptic
Când diazepamul este utilizat ca adjuvant în tratarea tulburărilor convulsive, posibilitatea unei creșteri a frecvenței și/sau a severității crizelor poate necesita o creștere a dozei de medicamente anticonvulsivante standard. Întreruperea bruscă a diazepamului în astfel de cazuri poate fi, de asemenea, asociată cu o creștere temporară a frecvenței și/sau severității convulsiilor.
Ce este important de știut despre administrarea diazepamului?
Epilepsia: Diazepam
Nu încetați brusc să luați diazepam, cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră vă solicită acest lucru.
Ca în cazul tuturor medicamentelor anticonvulsivante, diazepamul trebuie retras treptat, pentru a minimiza riscul de a provoca sau agrava convulsii sau statusul epileptic.
Nu trebuie să încetați brusc să utilizați diazepam decât dacă medicul dvs. vă spune să opriți medicamentul din cauza unui efect secundar grav.
Spuneți medicului dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le luați, inclusiv medicamentele eliberate pe bază de rețetă și fără prescripție medicală, vitaminele și suplimentele pe bază de plante.
Utilizarea diazepamului cu anumite alte medicamente poate provoca reacții adverse. Nu începeți și nu opriți alte medicamente fără a discuta cu medicul neurolog.
Sunați la 112, dacă se întâmplă oricare dintre următoarele:
- crizele continuă timp de 15 minute după administrarea diazepamului
- crizele par diferite sau mai grave decât de obicei
- sunteți îngrijorat de cât de des apar convulsii
- sunteți îngrijorat de culoarea pielii sau de respirația persoanei cu convulsii
- abuz și dependență
Diazepamul poate duce la dependență
Nu beți alcool și nu folosiți droguri în timpul tratamentului. Consumul de alcool sau consumul de droguri în timpul tratamentului cu diazepam crește, de asemenea, riscul de a experimenta reacții adverse grave, care pun viața în pericol.
Aveți nevoie de ajutor de urgență, dacă respirația e superficială sau încetinită, respirația e întreruptă (ceea ce poate duce la oprirea inimii) sau aveți somnolență excesivă (sedare).
Diazepamul vă poate încetini sau opri respirația, mai ales dacă ați utilizat recent un medicament cu opiacee, alcool sau alte medicamente deprimante ale sistemului nervos central.
Opiaceele pot fi găsite în medicamente precum cele pentru tuse, care conțin codeină sau hidrocodonă, sau cele pentru durere, care conțin codeină, fentanil, hidromorfonă, meperidină, metadonă, morfină, oxicodonă și tramadol.
Dacă luați diazepam și aveți oricare dintre următoarele simptome, solicitați imediat asistență medicală de urgență:
- respirație slabă sau superficială
- somnolență severă
- neliniște sau vă simțiți agitat sau iritabil
- gânduri neobișnuite, halucinații
- un sentiment de amețeală, de parcă ați putea leșina
- amețeală
Utilizare în sarcină:
Diazepamul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.Studiile au arătat că diazepamul și unii metaboliți sunt transferați în placentă.
- Spuneți imediat medicului dumneavoastră neurolog, dacă rămâneți gravidă.
- Nu începeți și nu încetați să luați medicamente pentru convulsii în timpul sarcinii, fără sfatul medicului dumneavoastră.
Foto: unsplash.com