O criză este o tulburare electrică a creierului, care interferă cu funcționarea normală a creierului. Există multe feluri de convulsii, fiecare cu propriile trăsături și caracteristici.
Epilepsia: Clasificarea convulsiilor:
Atunci când stabilește ce fel de convulsii suferă o persoană, furnizorul de asistență medicală va analiza mai mulți factori, inclusiv locul în care convulsiile încep în creier.
Clasificarea cu precizie a unei crize este un prim pas critic pentru diagnosticarea epilepsiei. Pentru a se asigura că profesioniștii din domeniul sănătății, pacienții și furnizorii lor de îngrijire au resursele esențiale pentru a înțelege, diagnostica și trata persoanele cu epilepsie, Liga Internațională Împotriva Epilepsiei (ILAE) a stabilit terminologiile și abordările pentru clasificarea convulsiilor și a formelor de epilepsie.
Clasificarea epilepsiilor:
Epilepsia: Clasificarea convulsiilor.
Liga Internațională Împotriva Epilepsiei (ILAE) este o organizație profesională dedicată să se asigure că profesioniștii din domeniul sănătății, pacienții și furnizorii lor de îngrijire din întreaga lume au resursele educaționale și de cercetare, care sunt esențiale pentru înțelegerea, diagnosticarea și tratarea persoanelor cu epilepsie.
ILAE a stabilit terminologia și abordările pentru clasificarea convulsiilor și a formelor de epilepsie. Acest cadru, numit Clasificarea Epilepsiilor, este resursa internațională cheie, pe care profesioniștii din domeniul sănătății o folosesc atunci când diagnostichează și tratează pacienții cu epilepsie.
ILAE ia în considerare următoarele:
1. Debutul convulsiilor (convulsia are un debut generalizat sau focal)
2. Caracteristici suplimentare (Există o componentă fizică?, Este afectată starea de conștiență?)
3. Clasificare extinsă (Ce alte simptome apar în criză?)
Convulsiile sunt mai întâi clasificate după debutul lor. Aceasta este identificarea inițială și cea mai de bază a tipului de criză.
- Orice clasificare ulterioară prin analizarea conștientizării în timpul unei crize focale sau a debutului motor/non-motor și caracteristicile crizei sunt opționale.
Debutul convulsiilor:
Epilepsia: Clasificarea convulsiilor.
Când diagnostichează un pacient, care a avut recent o convulsie, medicul neurolog va identifica mai întâi cum și unde în creier a început criza.
Folosind această abordare, convulsiile pot fi împărțite în trei grupuri principale:
1. Crize cu debut focal:
Cunoscute anterior sub denumirea de convulsii „parțiale”, crizele focale încep pe o parte a creierului, cunoscută și sub numele de emisferă. Acest tip de criză afectează aproximativ 60% dintre persoanele cu epilepsie.
Crizele focale pot fi împărțite în diferite tipuri în funcție de cât de afectată este starea de conștiență în timpul evenimentului.
2. Crize cu debut generalizat:
Crizele generalizate implică ambele emisfere ale creierului. Aceste convulsii pot avea o componentă fizică, cum ar fi o cădere sau o contracție musculară (ex. smucituri), sau pot să nu aibă o componentă fizică (criză de absență).
3. Crize cu debut necunoscut:
În unele cazuri, începutul unei convulsii nu este pe deplin cunoscut. Acest lucru se poate constata dacă persoana afectată era singură atunci când a avut loc criza sau nu au fost încă efectuate teste de diagnostic și nu există informații adecvate pentru a face identificarea. Odată ce medicul știe cum și unde a început criza, convulsiile unei persoane sunt clasificate.
Informații suplimentare:
Aici intervin caracteristicile suplimentare. De exemplu – e vorba de crizele focale care devin generalizate. O criză începe într-o emisferă a creierului și apoi se extinde în cealaltă parte a creierului. Aceste convulsii sunt denumite bilaterale.
Caracteristici suplimentare de diagnostic:
Următorul pas în clasificarea convulsiilor implică analizarea caracteristicilor suplimentare, care au apărut odată cu criza. Deși acest pas este opțional, permite medicului să includă câteva informații suplimentare despre tipul de convulsii, analizând câteva caracteristici:
- Pentru convulsiile focale, generalizate și cu debut necunoscut, există comportamente motorii (adică a existat mișcare implicată la începutul crizei) sau caracteristici non-motorii (adică experiențe senzoriale, cum ar fi mirosul sau gustul)
- Pentru convulsii focale, starea de conștientă este afectată (adică o pierdere a conștienței) în orice moment în timpul crizei?
- Convulsia are origine focală, dar apoi se răspândește în ambele emisfere ale creierului?
Crizele convulsive cu debut focal:
Pot fi împărțite în continuare în funcție de – persoana afectată este sau nu conștientă de mediul înconjurător în timpul crizei:
- Debut focal cu crize de conștientizare prezentă (conștientizare focală): persoana este conștientă de mediul înconjurător pe parcursul crizei
- Debut focal cu crize de conștientizare afectată (focal inconștient): persoana nu este conștientă de mediul înconjurător în niciun moment în timpul crizei
- Conștientizare cu debut focal necunoscut: nu se știe dacă persoana își pierde cunoștința sau nu (ex. dacă persoana trăiește singură sau convulsiile apar doar noaptea)
Conștientizarea înseamnă – persoana afectată are informații despre sine și despre mediu în timpul crizei. NU se referă la – persoana respectivă a știut sau nu că a avut loc o criză.
Conștientizarea convulsiei este afectată pentru orice parte a acesteia, atunci convulsia este clasificată ca focală inconștientă.
Deoarece majoritatea crizelor generalizate implică pierderea conștienței, nu există un descriptor suplimentar privind conștientizarea, utilizat în cazul convulsiilor generalizate. Răspunsul la aceste întrebări este important deoarece ajută medicul neurolog să caracterizeze mai descriptiv tipul de criză care a apărut.
Caracterizarea extinsă a tipului de criză:
Sistemul de clasificare permite o descriere și mai mare a crizei dincolo de caracterizările explicate în secțiunea de mai sus. Acesta oferă informații mai detaliate cu privire la nivelul simptomelor motorii și non-motorii observate în convulsii.
Convulsiile cu debut focal pot fi clasificate în continuare în crize, care au o componentă fizică (motorie) și cele care nu au o componentă fizică (non-motorie).
Crizele focale motorii:
- Crize atonice sau convulsii „cădere” – înseamnă pierderea bruscă a tonusului muscular (adică persoana afectată poate cădea în mod neașteptat).
- Automatisme – constau în mișcări involuntare, repetitive, cum ar fi baterea, ritmul sau mestecatul.
- Convulsii clonice – smucituri sau zvâcniri repetitive.
- Spasme epileptice – îndoire sau extensie bruscă a mușchilor.
- Convulsii hiperchinetice – mișcări ale brațelor și șoldurile (adică persoana se poate balansa înainte și înapoi, să sară sau să se bată).
- Convulsii mioclonice – mișcare scurtă și smucită a mușchilor, asemănătoare cu spasmele musculare.
- Crize tonice – rigiditate bruscă și rigiditate a mușchilor.
Crize focale non-motorii:
- Convulsii autonome, care afectează funcțiile involuntare și pot perturba tensiunea arterială, ritmul inimii sau funcția vezicii urinare.
- Oprirea comportamentului – mișcările se opresc toate împreună.
- Crize cognitive – afectează toate funcțiile cognitive.
- Crize emoționale – modifica starea de spirit sau emoțiile sau pot da aspectul unei emoții fără a o simți.
- Convulsii senzoriale – includ senzații la debutul convulsiilor, cum ar fi senzația de amorțeală sau furnicături sau un miros neplăcut.
Crizele convulsive cu debut generalizat pot fi clasificate în continuare în convulsii care au, de asemenea, o componentă motorie sau non-motorie.
Crizele generalizate motorii:
- Crize atonice sau convulsii „scădere” – constau în pierderea bruscă a tonusului muscular (adică persoana poate cădea în mod neașteptat).
- Convulsii clonice constând în smucituri sau zvâcniri repetitive.
- Crize tonice caracterizate prin rigiditate bruscă și rigiditate a mușchilor.
- Convulsii mioclonice constând în mișcare scurtă și smucită a mușchilor, asemănătoare cu spasmele musculare.
- Crize tonico-clonice (numite anterior grand-mal) constând în rigiditate bruscă (tonic) și smucitură repetitivă (clonic).
Crizele generalizate non-motorii:
- Crizele de absență tipice apar atunci când persoana afectată oprește ceea ce face și se uită în spațiu. Uneori, pleoapele pot începe să fluture. Aceste convulsii sunt scurte (durata de aproximativ 10 secunde).
- Crizele de absență atipice sunt mai lungi decât crizele de absență tipice. În plus față de privire, pot exista simptome cum ar fi pocnitul buzelor și mișcări repetitive ale mâinii, cum ar fi strângerea.
- Mioclonia pleoapelor – constă în smuciri scurte ale pleoapei.
Crize non-epileptice psihogene:
Crizele psihogenice non-epileptice apar atunci când o persoană prezintă simptome similare cu cele ale epilepsiei, dar fără nicio activitate anormală în creier.
- Cauzele crizelor non-epileptice nu sunt pe deplin înțelese, dar convulsiile non-epileptice pot fi asociate cu anxietate, depresie și tulburări de personalitate.
- Există, de asemenea, o legătură între tulburarea de stres post-traumatic și crizele non-epileptice.
Foto: unsplash.com