Epilepsia: Alergiile de sezon. Ne aflăm în sezonul ambroziei. Până la finalul lunii noiembrie, în aer găsim polen de ambrozie. Ce trebuie să știți despre alergiile sezoniere și epilepsie.
Epilepsia: Alergiile de sezon
Alergiile pot să declanșeze convulsii?
În unele cazuri, alergiile sezoniere pot crește riscul unei persoane de a face convulsii. De ce?
- De exemplu, alergiile pot face o persoană să nu doarmă bine sau să se simtă stresată. Ambele situații sunt factori declanșatori pentru convulsii.
- În general, convulsiile sunt mai probabil să apară când aveți o suferință (sunteți epuizat fizic sau psihic).
Medicamente pentru alergie:
Unele dintre medicamentele recomandate pentru alergie pot provoca convulsii. Exemplele includ antihistaminice, în special difenhidramina.
- Aveți epilepsie, dar și alergie sezonieră, vorbiți cu medicul neurolog înainte să luați medicamentele pentru alergie.
Factorii comuni declanșatori ai convulsiilor:
Stresul este cel mai frecvent factor declașator al convulsiilor. Medicii nu înțeleg pe deplin de ce stresul poate duce la convulsii, dar are legătură cu mulți alți potențiali declanșatori ai convulsiilor.
- De exemplu, acești factori declanșatori pot include lipsa de somn, anxietatea și boala. Toti pot avea asocieri cu alergiile sezoniere.
Alți factori declanșatori obișnuiți ai convulsiilor :
- ați uitat medicamentele anticonvulsivante
- consumul de alcool
- menstruaţia
- anumite pilule contraceptive
O persoană cu epilepsie, care suferă și de alergii sezoniere, poate descoperi că are mai multe convulsii atunci când în aer există mult polen. Toamna, vorbim în special de polenul ambroziei.
Dacă sunt severe, alergiile sezoniere pot să declanșeze convulsii. Aceasta deoarece organismul este supus unui stres foarte mare. Secundar stresului, apare insomnia.
Ce înseamnă alergia?
Organismul, sensibilizat la polen, produce o cantitate mare de anticorpi, numiti imunoglobuline E (IgE). Acești anticorpi se atașează pe suprafața a două tipuri de celule imune. Și, la orice expunere ulterioară la polen, apare reacția alergică. Vasele de sânge se dilată, mușchii netezi se contractă. De aceea, nasul se simte înfundat.
- Tratamentul curativ înseamna doze standardizate de polen de abrozie. Acestea vor determina sistemul imunitar să nu mai acționeze exagerat, când simte polenul.
- Imunoterapia cu alergen e singura terapie, care poate modifica parcusul bolii pentru că schimbă răspunsul imun al pacientului, adică dintr-un pacient alergic îl transformă într-un pacient, care suportă polenul.
- Cum realizează acest obiectiv? Pacientul alergic începe să producă anticorpi buni, imunoglobulinele G (IgG). Apar celule, care oferă protecție și un răspuns imun normal.
- Imunoterapia dezvoltă astfel toleranță față de alergenul pentru care se face, țintit, tratamentul, dar și față de alte alergene și, uneori, față de infecții pentru că restabilește un răspuns imun corect.
- Imunoterapia cu extract standardizat de ambrozie se întinde pe 3 ani. Medicamentele nu sunt decontate prin Casa de asigurări. Tratamentul nu se face cât timp în aer există polen de ambrozie.
Foto: unsplash.com