Starea de conștiența are mai multe dimensiuni distincte, care se pot măsura.
Trei dintre cele mai importante sunt:
- stare de veghe sau excitare fiziologică
- conștientizarea sau capacitatea de a avea experiențe mentale conștiente, inclusiv gânduri, sentimente și percepții
- organizarea senzorială sau modul în care percepții diferite și concepte abstracte crează o experiență conștientă fără întreruperi.
Aceste trei dimensiuni interacționează pentru a produce starea noastră generală de conștiență.
Conștientizarea și excitarea fiziologică revin în timpul somnului REM (mișcarea rapidă a ochilor), care este momentul în care este cel mai probabil să apară vise. Dar aceste experiențe senzoriale sunt în mare parte deconectate de stimulii externi și detașate de conceptele, care ne ancorează la realitate în timp ce nu dormim.
Despre creier. Starea de conștiență.
Stările alterate de conștiență, cum ar fi cele induse de medicamentele sau de un nivel scăzut de oxigen, implică niveluri normale de excitare, dar experiențe senzoriale dezorganizate.
- Acestea pot include – halucinații de sunete, mirosuri sau imagini.
- Dar și diafonie între simțuri – adică sunete, care evocă experiențe vizuale.
Persoanele, aflate în comă sau sub anestezie, pot avea niveluri de veghe și conștientizare, care sunt mai scăzute decât în timpul somnului non-REM.
Într-o stare de conștiență hibridă ciudată, cunoscută sub numele de sindromul de veghe fără răspuns, sau o stare vegetativă, pacienții suferă cicluri zilnice de somn și veghe, dar fără a da semne de conștientizare. În ciuda faptului că petrec perioade lungi cu ochii deschiși, ei nu prezintă răspunsuri comportamentale la stimuli externi.
Cum se apreciază obiectiv starea de conștiență?
Despre creier. Starea de conștiență.
Tehnici precum imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (RMN funcțional) și electroencefalografia (EEG) au dezvăluit activitatea neuronală, care însoțește aceste stări.
Citește și EEG: Tot ce trebuie să știi.
- Rețelele de regiuni ale creierului, care sunt implicate în memoria de lucru, atenție și rătăcirea minții, de exemplu.
- Când se combină datele de la rezonanță magnetică funcțională și EEG, cercetătorii descoperă că activitatea, adânc în interiorul creierului, în talamus, variază în timpul stării de veghe, în pas cu activitatea din rețeaua implicită.
- Talamusul funcționează ca o stație de releu senzorială.
- Rețeaua implicită este o colecție de regiuni din cortex – stratul cel mai exterior al creierului – care sunt strâns implicate în rătăcirea minții, dar și în conștientizarea de sine.
În timpul somnului non-REM și sub anestezie, conectivitatea funcțională se întrerupe între talamus și rețeaua implicită, dar și în rețelele corticale, care sunt implicate în atenție.
În tulburările de conștiență, cercetătorii pot observa o conectivitate funcțională redusă și daune fizice, care afectează conexiunile dintre cortex și structurile profunde ale creierului.
Acest lucru demonstrează cât de importante sunt aceste conexiuni pentru menținerea stării de veghe și a schimbului de informații în creier.
În ciuda progreselor în înțelegerea noastră a corelațiilor neuronale ale conștienței, medicii au încă probleme în diagnosticarea pacienților, care nu pot răspunde la întrebări sau comenzi.
- O abordare complet nouă, raportată recent în Nature Communications, poate oferi o modalitate de a evalua starea de veghe, conștientizarea și organizarea senzorială a unui astfel de pacient.
- În loc să înregistreze activitatea în anumite regiuni ale creierului sau rețele de regiuni, noua tehnică măsoară gradienții de activitate în creier.
Unii dintre acești pacienți își vor recupera semne limitate de conștientizare, cunoscute sub numele de „stare minim conștientă”, cum ar fi capacitatea de a răspunde la instrucțiuni sau de a urmări un obiect în mișcare cu ochii.
Trei gradienți ale stării de conștiință:
- excitabilitate sau stare de veghe
- conștientizarea
- integrarea senzorială.
Cercetătorii s-au bazat pe datele RMN-ul funcțional înregistrate în creierul unor persoane care erau treze, sub anestezie, într-o așa-numită stare vegetativă – cunoscută sub denumirea de „sindrom de veghe, care nu răspunde” – sau care aveau un diagnostic psihiatric, cum ar fi schizofrenia.
Perturbările stării de conștientă – din cauza unor medicamente, neuropatologice sau psihiatrice – sunt asociate cu o degradare a unuia sau a mai multor gradienți majori.
Foto: unsplash.com