14 December 2024

Cum să spun că am epilepsie?

epilepsie-epiexpert-epilepsie rezistentă la medicamente

Cum să spun că am epilepsie?  Cum să acționez în apropierea unei persoane care are convulsii?

30% dintre persoanele, care au epilepsie, prezintă așa numita formă rezistentă la medicamente. Aceasta înseamnă că medicamentele nu vă pot controla convulsiile.

E util să explicați crizele dvs. prietenilor, colegilor astfel încât să știe ce se întâmplă.

Doar dacă vorbiți, putem schimba concepțiile greșite ale multora.

Cum să spun că am epilepsie?

Găsiți un moment bun:

Dacă îi spuneți unui prieten, alegeți un moment, în care să nu fiți distras de televizor sau jocuri. Găsiți un moment de liniște.

Obțineți ajutor pentru a vorbi:

Dacă trebuie să vorbiți într-un grup și nu vă simțiți încrezător, luați în considerare să cereți unui membru al familiei, unui prieten sau unui coleg să vă ajute să explicați.

Vorbiți concret:

Încercați să descrieți starea dvs. într-un mod simplu și concret, fără panică asociată.

Spuneți oamenilor ce să facă, dacă aveți o convulsie:

Cereți sfaturi echipei dvs. de tratament cu privire la cel mai bun mod în care oamenii pot răspunde, când aveți convulsii.

  • Spre exemplu, poziția de siguranță într-o criză este culcat, pe o parte.
  • Spuneți că limba nu se poate înghiți în timpul unei crize.
Cum să încep conversația?
  • „Poate o să mă vezi, cînd am o criză. Vreau să vorbesc cu tine despre asta”.
  • „Uneori, am convulsii. Arată înfricoșător, dar eu trăiesc cu ele.  Aș vrea să-ți spun cîteva lucruri corecte despre crize”.

Epilepsia rezistentă la medicamente:

30 % dintre persoanele cu epilepsie constată că medicamentele nu le  controlează epilepsia. Este frustrant, indiferent cum am privi problema. Se numește „epilepsie rezistentă la medicamente”.

47 %  dintre oameni spun că primul medicament pentru epilepsie, pe care îl încearcă, îi ajută să își controleze convulsiile.

Dacă primul medicament nu funcționează, alți 13% constată că un al doilea tratament îi ajută să nu mai aibă crize.

Cum să spun că am epilepsie? O treime din persoanele cu epilepsie încearcă 2 medicamente și tot nu e posibil să își controleze crizele.

  • Aceasta este așa numita „rezistență la medicamente”.
  • Șansele de succes cu medicamente suplimentare sunt mai mici de 5%.

De ce medicamentele funcționează pentru unii oameni și pentru alții nu? Oricare ar fi motivul, dacă medicamentele nu vă ajută, este important să știți că există alternative de tratament.

Care sunt alternativele la medicamente?

Terapia de stimulare a nervului vag:

Este implantat un dispozitiv în piept, chiar sub piele, care stimulează un nerv din suprafața gâtului, numit nervul vag. Intervenția chirurgicală este minoră.

Stimularea profundă a creierului:

Electrozii sunt implantați în creier, de către un chirurg, și conectați la un dispozitiv implantat în piept.

Electrozii stimulează părți ale creierului, care sunt asociate cu activitatea convulsivă.

Neurostimularea receptivă:

Este implantat un dispozitiv în creier, care monitorizează activitatea electrică.  Stimulează, atunci când pare că ați putea avea o criză.

Chirurgia epilepsiei:

Este îndepărtată partea din creier, care provoacă convulsii.

 

Vorbiți cu echipa dvs. de tratament despre opțiunile de tratament disponibile pentru dumneavoastră.

 

Foto: unsphash.com

0771 323 749 | București 0775 556 655 | Sibiu Ai vreo intrebare? Suna acum!
clinica@epiexpert.ro Scrie-ne un email
Lun-Vin 08-20:00 Clinica e deschisa

Program clinică

Noi te putem ajuta.
Te aşteptăm la noi în clinică

Luni
8.00-20.00
Marți
8.00-20.00
Miercuri
8.00-20.00
Joi
8.00-20.00
Vineri
8.00-20.00
Sâmbătă & Duminică
la cerere
București
Strada Constantin Noica 136, Interfon 1 - București
Sibiu
Str. Gheorghe Soima nr. 8 ap. 2. Sibiu