Termenul „epilepsie” descrie un grup divers de tulburări. Epilepsiile genetice apar din cauza mutațiilor unor gene sau unor aberații cromozomiale structurale definite, cum ar fi microdelețiile. Descoperirea mai multor gene, care stau la baza acestor epilepsii genetice, a contribuit deja considerabil la înțelegerea mecanismelor de bază ale epileptogenezei.
Epilepsia: Genetica
Progresul înregistrat în ultimii 15 ani în genetica epilepsiei oferă noi posibilități de diagnostic și de terapie. Epilepsia este una dintre cele mai frecvente și mai eterogene afecțiuni neurologice, iar mecanismele moleculare, care stau la baza diferitelor tulburări convulsive, sunt studiate intens de mai bine de două decenii.
- Există un grup mare de epilepsii, care sunt etichetate drept simptomatice, pentru a le distinge de epilepsiile idiopatice, despre care se crede că sunt în principal de origine genetică.
- Cu toate acestea, odată cu progresul în analiza genetică, a devenit din ce în ce mai evident că nu există o diviziune clară între cele două grupuri de epilepsii.
1. Mutațiile canalelor ionice în epilepsie:
Epilepsia: Genetica
Mutațiile genetice ale canalelor ionice sunt o cauză majoră a epilepsiilor idiopatice, Analizele genetice și electrofiziologice detaliate ale diferitelor canale ionice au oferit cunoștințe semnificative cu privire la căile fiziopatologice, care conduc de la mutație la convulsii.
Mutațiile canalelor ionice sunt o cauză cunoscută a epilepsiilor idiopatice monogenice rare, dar sunt, de asemenea, suspectate că joacă un rol major în epilepsiile comune, cum ar fi epilepsia mioclonică juvenilă sau epilepsiile din copilărie și absența juvenilă.
Epilepsie familială nocturnă a lobului frontal
Gena pentru epilepsia lobului frontal nocturn autosomal dominant (ADNFLE) a fost descrisă pentru o formă moștenită de epilepsie idiopatică. Vârsta medie de debut în ADNFLE este în perioada adolescenței sau la vârsta adultă tânără.
- Grupurile de crize motorii scurte, care sunt tipice pentru ADNFLE, apar mai ales din somnul nonREM (mișcarea rapidă a ochilor). Pacienții au adesea treziri paroxistice recurente asociate cu mișcări stereotipe.
- Majoritatea episoadelor convulsive au o durată de 2 până la 20 de secunde, dar unele dintre ele pot dura considerabil mai mult.
- În perioadele de somnambulism, pacienții se pot mișca, vorbesc neînțeles sau țipă timp de 3 minute sau mai mult. Pacienții raportează fenomene de aură, inclusiv simptome epigastrice, senzoriale sau psihice, care preced adesea crizele.
- O criză tipică începe cu gâfâituri, mormăituri sau vocalizări, urmate de activitate hiperkinetică de lovire sau rigidizare tonică a membrelor și smucituri clonice suprapuse. Mulți pacienți nu sunt, cel puțin inițial, conștienți de crizele lor sau își subestimează numărul de convulsii pe noapte.
- Tipic apare oboseala în timpul zilei și calitatea slabă a somnului.
- Tratamentul cu medicamente antiepileptice precum carbamazepina este eficient în ceea ce privește controlul sau reducerea convulsiilor la mulți, dar nu la toți pacienții.
Convulsii neonatale familiale benigne
Convulsiile neonatale benigne familiale (BFNC) sunt o tulburare convulsivă moștenită autozomal dominant la nou-născut.
- BFNC se caracterizează printr-o vârstă de debut între prima zi și, cel târziu, luna a patra de viață.
- Crizele sunt în mare parte neprovocate, generalizate sau multifocale și de tip tonic și/sau clonic. Sunt adesea însoțite de dispnee, simptome oculare.
- Evoluția tulburării este de obicei benignă și autolimitată și, cu sau fără farmacoterapie, la majoritatea pacienților convulsiile se remit spontan în câteva zile sau săptămâni. Majoritatea pacienților nu au convulsii până la vârsta de 6 luni.
- Mai târziu, crizele pot reapărea la aproximativ 10 % până la 15 % dintre pacienți, începând mai ales la vârsta școlară sau la vârsta adultă tânără. Aceste convulsii cu debut tardiv sunt adesea provocate, de exemplu, de lipsa somnului.
Sindroame de convulsii infantile
Convulsiile benigne familiale infantile (BFIC) sunt un sindrom de epilepsie parțială moștenită autosomal dominant. Convulsiile încep de obicei între lunile 4 și 6, cu remisie înainte de vârsta de 3 ani.
- Crizele parțiale apar în grupuri și de obicei răspund bine la tratamentul medicamentos antiepileptic.
Convulsii febrile, epilepsie generalizată cu convulsii febrile plus și sindromul Dravet
Crizele febrile sunt cel mai frecvent tip de criză la om, afectează 5 % până la 10 % dintre copiii cu vârsta sub 6 ani. La majoritatea pacienților se presupune mai degrabă un fond poligenic decât o cauză monogenă a convulsiilor.
În unele familii, crizele febrile pot persista peste vârsta de 6 ani și/sau pot fi asociate cu convulsii febrile variabile (crize febrile plus). Acest sindrom probabil nu atât de rar a fost numit epilepsie generalizată cu convulsii febrile plus (GEFS+).
2. Genele canalelor non-ionice în epilepsia idiopatică:
Epilepsia: Genetica
Majoritatea genelor menționate până acum codifică diferite canale ionice sau proteine, care modulează funcția canalului ionic.
În 2001, s-a demonstrat că genele non-canale ionice joacă un rol minor în etiologia epilepsiilor idiopatice. Mutațiile genei LG11 (gena 1 inactivată a gliomului bogat în leucină) s-au dovedit a fi o cauză a epilepsiei parțiale autosomale dominante cu caracteristici auditive, numită și epilepsie autosomal dominantă a lobului temporal lateral. Acest sindrom rar este caracterizat prin simple convulsii parțiale cu halucinații în principal acustice și, uneori, și vizuale.
Epilepsii mioclonale progresive:
Sunt cunoscute numeroase sindroame neurogenetice în care convulsiile sunt o caracteristică predominantă, dar sunt de obicei însoțite de alte simptome neurologice sau non-neurologice. Cauzele genetice (și, prin urmare, căile care conduc la epilepsie) găsite în aceste tulburări sunt mai diverse decât cele descrise mai sus pentru epilepsiile idiopatice.
- Genele mutante pot fi implicate în multe funcții diferite, cum ar fi tulburările metabolice, disfuncția mitocondrială sau migrarea aberantă a celulelor neuronale (precursoare).
Boala Unverricht-Lundborg:
Cunoscută și sub numele de epilepsie mioclonică baltică sau mediteraneană este un exemplu tipic de epilepsie mioclonică progresivă caracterizată prin crize epileptice generalizate (contracție scurtă a unui mușchi sau a unui grup de mușchi) și deteriorare neurologică progresivă.Este cea mai comună formă de epilepsie mioclonică progresivă, este o afecțiune neurodegenerativă autosomal recesivă cu o vârstă de debut între 6 și 18 ani.
Epilepsia mioclonică și boala fibrelor roșii zdrențuite
Mitocondriile sunt mici organele intracelulare, care posedă propriile molecule circulare de ADN. Se știe că mutațiile din ADNmt, care interferă sau chiar elimină capacitatea mitocondriilor de a-și îndeplini rolul în respirația aerobă, provoacă un spectru larg de tulburări diferite.
- Toate au în comun un model de simptome, care afectează predominant țesuturile cu o dependență mare de metabolismul oxidativ, cum ar fi creierul, mușchii și inima.
- Manifestările clinice ale tulburărilor mitocondriale sunt extrem de eterogene. Formele infantile sunt caracterizate prin deteriorare mentală și motrică, precum și pierderea progresivă a vederii, convulsii mioclonice, tonico-clonice și absențe atipice.
Tulburări de migrație neuronală:
Epilepsia: Genetica
Migrarea și maturarea neuronilor, a sinapselor și a rețelelor neuronale corticale în timpul dezvoltării embrionare și fetale este un proces secvenţial compus din diferite etape, care sunt reglate de factori genetici și de mediu.
- Neuronii corticali se formează în neuroepiteliul zonei ventriculare și apoi migrează la distanțe considerabile, pentru a ajunge la poziția lor finală în cortex.
- La om, migrația neuronală în cortex începe la aproximativ 7 săptămâni de sarcină din zona ventriculară proliferativă.
- Neuronii, care migrează radial, precum și viitorii interneuroni care migrează neradial (tangențial) sunt ghidați de fibre gliale printr-o interacțiune între molecule de adeziune, factori trofici și molecule de ghidare. Orice tulburări (genetice sau de mediu) ale acestor procese complicate de migrare și maturizare au potențialul de a provoca tulburări neurologice severe cu diferite simptome, inclusiv retard mental și epilepsie.
Concluzie:
- Deși numărul genelor de epilepsie deja cunoscute este impresionant, ele reprezintă, probabil, doar vârful icebergului.
- Se estimează că aproximativ 50 % din toate genele sunt, cel puțin în timpul dezvoltării fetale, exprimate în creier și, prin urmare, ar putea fi considerate candidați pentru tulburările convulsive.
- Mai mult, cercetări recente au arătat că modificările numărului de copii ale ADN-ului genomic și ale elementelor de reglare a genelor sunt probabil la fel de importante pentru tulburările umane ca mutațiile, care afectează direct genele.
- În viitor, metodele de screening ale întregului genom vor deveni instrumente importante pentru identificarea modificărilor genetice, cu potențială aplicare la formele comune de epilepsie.
Sursa: National Library of Medicine
Foto: unsplash.com