27 December 2024

Trauma emoțională poate provoca epilepsie?

crize disociative-epilepsia-epiexpert

Trauma emoțională poate provoca epilepsie? Ce sunt crizele disociative?

Epilepsia poate fi cauzată de o mare varietate de factori, cum ar fi – accident vascular cerebral, o tumoră pe creier sau o leziune gravă a capului. În 50% din cazuri, nu se cunoaște cauza.

Crizele de epilepsie sunt cauzate de întreruperi ale impulsurilor electrice, care apar în creier și pot duce la un tip de convulsii.

Traumele emoționale ar putea determina o persoană să aibă epilepsie?

  • Trauma emoțională ar putea acoperi o gamă largă de probleme psihologice, cum ar fi stresul excesiv sau trauma emoțională, cauzată de pierderderea unei persoane dragi.
  • Trauma emoțională poate duce cu siguranță la convulsii, dar o convulsie poate să nu fie suficientă pentru un diagnostic de epilepsie.
  • Aceste convulsii se numesc crize non-epileptice.

Trauma emoțională nu este considerată a fi o cauză a epilepsiei, dar poate fi o cauză a convulsiilor.

Stresul emoțional poate fi, de asemenea, un factor declanșator pentru creșterea frecvenței convulsiilor la o persoană, care are deja epilepsie, deși este puțin probabil să fie cauza de bază.

Ce este o criză disociativă?

Crizele disociative

Crizele disociative pot arăta foarte asemănător cu epilepsia. Spre deosebire de o criză de epilepsie, o criză disociativă nu este cauzată de activitatea electrică anormală a creierului.

Crizele disociative sunt adesea cauzate de traume emoționale.

  • Aceste crize pot apărea atunci când o persoană suferă durere emoțională de la o experiență înspăimântătoare sau supărătoare, având gânduri tulburătoare sau supărătoare, care se manifestă într-o reacție fizică, în acest caz o convulsie.
  • Aceste tipuri de convulsii apar adesea ca un mecanism de apărare, deoarece determină o stare alterată de conștiență, care împiedică persoana să simtă trauma emoțională sau emoția, care este legată de o experiență traumatică.
  • O criză disociativă se poate prezenta în mai multe moduri, dar cel mai frecvent va include palpitații cardiace, transpirație, gură uscată și hiperventilație.
  • Poate include, de asemenea, pierderea stării de conștiență, pierderea controlului mișcării corpului. Aceste simptome sunt adesea confundate cu o criză tonico-clonică.

Diagnosticare greșită

Crizele disociative

Convulsiile disociative și crizele de epilepsie pot fi incredibil de dificil de deosebit. Din acest motiv, aproximativ 1 din 5 persoane, care se confruntă cu o criză non-epileptică, poate fi diagnosticată greșit ca având epilepsie.

Diferența cheie dintre cele două este pur și simplu cauza, care stă la bază, care poate să nu fie clară de la început și face foarte dificilă diferențierea dintre cele două.

De asemenea, este posibil ca o persoană să aibă convulsii ca urmare a traumei emoționale, pe care a reprimat-o, ceea ce poate însemna că nici măcar nu este suficient de conștientă de traumă – pentru a o dezvălui profesionistului din domeniul sănătății, care o evaluează.

Tratament:

Crizele disociative

Odată diagnosticate convulsiile disociative, tratamentul este posibil.

  • În timp ce epilepsia este tratată în mod obișnuit cu medicamente anti-convulsii, acestea nu vor fi eficiente pentru crizele non-epileptice.
  • În schimb, este probabil ca recomandarea să fie ca persoana să fie supusă psihoterapiei sau terapiei cognitiv-comportamentale cu scopul de a trata trauma de bază.

Psihoterapia este numele dat unei varietăți de terapii cu profesioniști în sănătate mintală, cum ar fi psihiatri și psihologi.

Terapia cognitiv-comportamentală este o altă terapie, care analizează modul în care o persoană vede lucrurile. Scopul este de a oferi metode de coping (de înțelegere și gestionare a problemei) și de a schimba, în cele din urmă, modul în care o persoană gândește și, prin urmare, modul în care aceste gânduri o afectează.

 

Foto: unsplash.com

0771 323 749 | București 0775 556 655 | Sibiu Ai vreo intrebare? Suna acum!
clinica@epiexpert.ro Scrie-ne un email
Lun-Vin 08-20:00 Clinica e deschisa

Program clinică

Noi te putem ajuta.
Te aşteptăm la noi în clinică

Luni
8.00-20.00
Marți
8.00-20.00
Miercuri
8.00-20.00
Joi
8.00-20.00
Vineri
8.00-20.00
Sâmbătă & Duminică
la cerere
București
Strada Constantin Noica 136, Interfon 1 - București
Sibiu
Str. Gheorghe Soima nr. 8 ap. 2. Sibiu