Relația părinte-copil. Relațiilor cu părinții și prietenii influențează puternic impactul epilepsiei asupra adolescentului.
Epilepsia: Adolescența. Părinții, care au o comunicare deschisă și o bază puternică de încredere cu copilul lor înainte de adolescență, vor avea o relație ușoară cu acel copil în perioadele dificile ale adolescenței. Pentru părinții, care au probleme de relație cu adolescentul, consilierea poate fi de ajutor.
Adolescența este dificilă. Creșterea unui copil cu epilepsie în timpul adolescenței poate fi deosebit de dificilă.
Părinții nu ar trebui să ezite să ceară ajutor.
Ce să fac?
Epilepsia: Adolascența. Părinții trebuie să stabilească limite – care privesc siguranța. Preocuparea pentru siguranța copilului trebuie să fie echilibrată cu nevoia lui de independență și cu acceptarea grupului de colegi.
Toți copiii se confruntă cu anumite riscuri.
- Minimizarea riscurilor nu justifică restrângerea severă a activităților acestora.
- Scopul părinților ar trebui să fie acela de a-și ajuta copilul să obțină independență.
- Părinții ar trebui să încurajeze adolescenții să „gândească lucrurile” și să cântărească aspectele pozitive și negative ale deciziilor lor.
Părinții ar trebui să discute despre strategii, care pot fi folosite pentru a reduce sau pentru a elimina factorii negativi.
Părinții nu ar trebui să-și vadă doar rolul de a-și proteja copilul de pericol. Cel mai mare pericol? Un copil dependent, care are o stima de sine slabă.
Relația copilului cu egalii:
Grupul de colegi, de adolescenți, influențează puternic comportamentul membrilor săi.
La începutul adolescenței, există o nevoie puternică de a face parte dintr-un grup și o nevoie de conformare. Deși legăturile cu grupul de prieteni par puternice, relațiile sunt adesea superficiale.
Părinții ar trebui să-și dorească copii activi din punct de vedere social, dar prietenii pe care și-i fac nu sunt ideali în ochii părinților.
Dacă prietenii împing în mod clar un copil spre comportamente periculoase, atunci părintele trebuie să intervină. Asta nu înseamnă că îi interzicem copilului să socializeze vreodată cu acești prieteni, dar înseamnă că adolescentul trebuie să înțeleagă ce comportamente sunt periculoase și trebuie evitate.
O problemă reală apare atunci când copilul este presat să participe la comportamente nedorite, repetat, cu prietenii.
- Deoarece acceptarea de către prieteni poate fi deosebit de importantă pentru adolescenții cu epilepsie, părinții trebuie să fie atenți la modul în care reacționează.
- Adesea, izolarea socială este o situație mult mai periculoasă decât activitățile rebele ale adolescenței.
Pe de altă parte, tinerii obișnuiți cu respingerea pot fi deosebit de vulnerabili atunci când grupurile nedorite manifestă dorința de a se asocia cu ei.
Pentru mulți adolescenți este un beneficiu extraordinar să discute cu alți adolescenți, care au epilepsie, și să realizeze că nu sunt singurii, care se confruntă cu problemele provocatoare ale adolescenței și ale epilepsiei.
Te așteptăm la consulație. Cu un adolescent.