Epilepsia: Topiramatul, noi măsuri de precauție pentru sarcină. Topiramatul este un medicament anticonvulsivant. Medicii nu ar trebui să mai prescrie topiramat pentru tratarea epilepsiei în timpul sarcinii, cu excepția cazului în care nu există un tratament alternativ adecvat.
Persoanele de sex feminin, care au menstruație, vor trebui să ia măsuri pentru a evita sarcina, dacă iau topiramat.
De ce a fost introdusă această nouă măsură de siguranță?
Măsura a fost introdusă după analiza riscurilor asociate cu administrarea de topiramat în timpul sarcinii.
Aceasta a arătat că femeile, care iau topiramat în timpul sarcinii, prezintă un risc mai mare de a avea un copil cu malformații congenitale, greutate mică la naștere, dificultăți de învățare, autism și tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD).
Ce trebuie să știți, dacă luați topiramat:
Epilepsia: Topiramatul, noi măsuri de precauție pentru sarcină
Aceste informații sunt destinate femeilor și fetelor, dar și părinților acestora.
1. Dacă menstruația nu a început încă:
- Trebuie să fiți conștientă de riscurile utilizării topiramatului în timpul sarcinii.
2. Dacă luați topiramat, imediat ce aveți prima menstruație:
- Trebuie să contactați medicul dumneavoastră specializat în epilepsie.
- Medicul dumneavoastră va decide împreună cu dumneavoastră dacă topiramatul este încă medicamentul potrivit. Medicul va analiza riscurile, dar și alte opțiuni de tratament. Este posibil să vă schimbe medicamentul cu unul cu un risc mai mic pentru un copil nenăscut.
- Medicul dumneavoastră vă poate cere să faceți un test de sarcină, deoarece nu trebuie să luați topiramat, dacă sunteți gravidă.
3. Dacă menstruația a început deja:
Dacă începeți tratamentul cu topiramat, medicul dumneavoastră specializat în epilepsie va discuta cu dumneavoastră (și cu părinții dumneavoastră) despre beneficiile și riscurile topiramatului.
- Utilizați întotdeauna metode contraceptive eficiente în timpul tratamentului cu topiramat și timp de cel puțin 4 săptămâni după ultima doză.
- Dacă există un motiv clar pentru care nu prezentați riscul de a rămâne însărcinată, atunci este posibil să nu fie nevoie să utilizați metode contraceptive.
Topiramatul poate afecta unele metode contraceptive hormonale (pilule):
Epilepsia: Topiramatul, noi măsuri de precauție pentru sarcină
Discutați cu medicul dumneavoastră ce metodă de contracepție este cea mai potrivită pentru dumneavoastră.
- Dacă vă gândiți să aveți un copil, nu încetați să utilizați topiramat sau anticoncepționale înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră specializat în epilepsie.
- Faceți o programare pentru a discuta despre opțiunile de tratament.
- Printre opțiunile mai sigure de medicamente anticonvulsivante, care pot fi utilizate în timpul sarcinii, se numără lamotrigina și levetiracetamul.
Cred că sunt însărcinată:
Epilepsia: Topiramatul, noi măsuri de precauție pentru sarcină
Credeți că sunteți gravidă și luați topiramat pentru epilepsie, nu încetați să utilizați topiramat. Acest lucru poate determina reapariția convulsiilor, apariția lor mai frecventă sau pe durată mai lungă.
- Faceți o programare urgentă cu la medicul specializat în epilepsie.
- Mergeți la medic pentru a vă revizui tratamentul cel puțin o dată pe an.
- La fiecare revizuire anuală, medicul dumneavoastră epileptolog va discuta cu dumneavoastră despre beneficiile și riscurile topiramatului.
- Este posibil să discute despre trecerea la un alt medicament.
Sursa: www.gov.uk
Foto: unsplash.com