Epilepsia: Rezistența la insulină. Rezistența la insulină și epilepsia au o relație bidirecțională. Rezistența sistemică sau cerebrală la insulină poate crește susceptibilitatea la convulsii prin provocarea instabilității neuronale.
- Convulsiile frecvente pot altera căile metabolice, promovând rezistența la insulină și creșterea în greutate.
- În plus, unele medicamente antiepileptice pot agrava profilul metabolic.
Legătura epilepsie-insulină
Epilepsia: Rezistența la insulină
Studiile indică faptul că tulburările metabolice precum diabetul de tip 2 și rezistența la insulină sunt foarte răspândite în rândul persoanelor cu epilepsie.
Cercetările sugerează că semnalizarea deficitară a insulinei în creier poate duce la disfuncții sinaptice și la scăderea pragului convulsivant.
Crizele epileptice declanșează eliberarea hormonilor de stres (cum ar fi cortizolul și adrenalina), care contribuie direct la rezistența la insulină și la instabilitatea glicemiiilor.
Anumite medicamente anticonvulsivante mai vechi, de primă generație, cum ar fi valproatul sunt bine documentate că induc creștere în greutate, hiperinsulinemie și rezistență la insulină.
Terapia pe termen lung cu anticonvulsivante
Terapia pe termen lung cu medicamente antiepileptice poate crește riscul sindromului metabolic.
- Dacă luați aceste medicamente, neurologii recomandă monitorizarea de rutină a glicemiei.
- Dacă apar probleme metabolice, neurologii pot lua în considerare trecerea pacienților la medicamente mai noi, care au, în general, un profil metabolic și de greutate mai neutru.
Ce este insulina?
Hormonul insulină, produc de pancres, este recunoscut pe scară largă ca regulator al metabolismului periferic al glucozei, dar funcționează și ca neuromodulator în sistemul nervos central.
- Receptorii de insulină sunt exprimați abundent în regiunile implicate în activitatea convulsivă – hipocampul, cortexul, talamusul și amigdala.
- Disfuncția semnalizării insulinei din cauza hipoinsulinemiei, hiperinsulinemiei sau rezistenței la insulină duc la afectarea absorbției glucozei, dezechilibru al neurotransmițătorilor, stres oxidativ, disfuncție mitocondrială, modificări ale canalelor ionice, neuroinflamație și perturbarea barierei hematoencefalice, sporind în cele din urmă hiperexcitabilitatea neuronală și susceptibilitatea la convulsii.
- Datele clinice și preclinice tot mai numeroase sugerează, de asemenea, o legătură bidirecțională între epilepsie și tulburările metabolice, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2 și sindromul metabolic.
- În plus, disreglarea axei intestin-creier adaugă o altă dimensiune mecanismelor epileptice legate de insulină.
- Strategii terapeutice cum ar fi metformin, dieta ketogenică, agoniștii receptorilor peptidici-1 de tip glucagon, restricția calorică și modificările stilului de viață, au demonstrat potențial prin îmbunătățirea sensibilității la insulină și restabilirea echilibrului metabolic.
Cum acționează insulina în creier?
Epilepsia: Rezistența la insulină
Insulina este produsă în pancreas și joacă un rol important în fiziologia creierului.
Celulele endoteliale ale microvaselor cerebrale (celulele din interiorul arterelor) conțin receptori la insulină, care facilitează acest transport.
Odată ce insulina traversează bariera hemato-encefalică, aceasta se leagă de receptorii de insulină situați pe neuroni și celule gliale, permițându-i să acționeze ca un neuromodulator decât ca un simplu hormon metabolic.
În creier, expresia receptorii pentru insulină nu sunt distribuiți uniform, ci foarte concentrată în regiuni specifice.
Aceste regiuni sunt esențiale pentru comunicarea neuronală, plasticitatea sinaptică, reglarea metabolică și controlul convulsiilor.
Orice afectare a transportului insulinei din cauza disfuncției receptorilor sau rezistenței la insulină poate duce la:
- Utilizarea redusă a glucozei
- Insuficiență energetică neuronală
- Semnalizare sinaptică afectată
- Hiperexcitabilitate neuronală crescută
- Risc mai mare de convulsii și declin cognitiv
Astfel, transportul și distribuția corectă a insulinei în creier sunt fundamentale pentru menținerea homeostaziei neuronale și a controlului convulsiilor.
Ce este rezistența la insulină?
Epilepsia: Rezistența la insulină
Rezistența la insulină apare atunci când celulele nu mai răspund corect la insulină, forțând pancreasul să o producă în exces insulină pentru a menține glicemia normală.
Este legată de sindromul cardio-metabolic.
- Hemoglobina glicozilată (HbA1c) este analiza de sânge care măsoară glicemia medie pe o perioadă de 2-3 luni.
- În stadiile incipiente ale rezistenței la insulină, pancreasul lucrează suplimentar pentru a pompa insulină suplimentară, menținând cu succes glicemia medie (HbA1c) în intervalul normal sau prediabetic.
- În timp, pancreasul nu poate ține pasul cu cererea. Când se întâmplă acest lucru, nivelul de zahăr din sânge începe să crească, determinând creșterea HbA1c.
Valorile de referință hemoglobină glicozilată:
- Normal: Sub 5,6%
- Prediabet: Între 5,7% și 6,4%
- Diabet: 6,5% sau mai mult
Foto: unsplash.com